La drum... e vacanta... si e doar 1965!

De undeva trebuie sa incep. Nu cred ca are deocamdata o mare importanta de unde. Subiectul este atat de vast (viata, deh!) astfel incat pot alege absolut orice tema, orice epoca. Asa ca voi pleca in vacante, ca tot e sezonul. Atat doar ca ne intoarcem vreo 50 de ani in trecut. Intr-o perioada in care placerile familiale construiau o bariera impotriva contextului nefericit de dupa 1945. In care omul se retragea intelept in gospodaria sa, pentru a evita neplacerile si aluziile pagubitoare. O epoca marcata inca de epurarile anilor '50 si de opacitatea unei societati tinuta sub paharul inchizitorial al regimului comunist instaurat odata cu sfarsitul celui de al doilea razboi mondial.

Si cu toate acestea, oamenii gaseau resurse sa isi iubeasca viata, sa o traiasca frumos. Asa au facut si bunicii mei, mari amatori de drumetii, pasionati de fotografie (bunicul) si proaspeti detinatori ai unui autoturism cu staif si personalitate, o prezenta inedita alaturi de clasicele importuri CAER sau sovietice. In toamna/iarna lui 1963 bunicul achizitioneaza un Volkswagen 1200, fabricatie iulie 1963. O masina eleganta, cu dotari multiple, a carei cumparare la mana a doua, cu circa 16.000 km la bord, pare a fi pretextul inceputului unui sezon entuziast al drumetiilor autohtone.

Asa se face ca anii 1964-1965 au inscris in agenda personala a familiei deplasari turistice foarte variate. Si pentru ca o cumparatura nu vine niciodata singura, masina a fost dotata cu portbagaj pentru a putea transporta numeroasele efecte de campare turistica achizitionate in aceeasi perioada: cort, scaune, vesela, tacamuri, sezlonguri samd.

Fie ca vorbim de camping pe litoral sau la munte (Predeal), ochiul inspirat al bunicului a surprins in culorile diapozitivelor (un lux al fotografiei pentru acea vreme) locurile si oamenii de atunci. 50 de ani mai tarziu, imaginile ofera o partitura deosebita.

Imaginile surprind epoca: oamenii, locurile, autoturismele, samd, o interesanta biblioteca de repere vizuale ale acelor ani.

Revenire...

Imi place sa scriu. Atunci cand am ceva de spus. Altfel e lipsa de respect pentru cititori. Parcurgerea ultimilor 5 ani imi releva o perspectiva noua asupra multor lucruri. O latura introspectiv-paseista isi face simtita prezenta odata cu inaintarea spre "jumatatea vietii", cum optimist ne place sa numim pragul celor 40 de primaveri ce se pregatesc sa fie numarate (pentru mine chiar alea se numara, luna lui Mai e o luna superba, evident!).

Simt nevoia unei puneri in ordine a unor lucruri exterioare, un demers sper eu benefic pentru resorturile interioare proprii. O ordine si o exhibare insotita de echilibru si lipsa de grandomanie in care mai cad bloggerii.

Jocul vietii si al mortii mi-a rapit din jucatori dar mi-a si dat pe de o parte altii, la fel de valorosi. Trecutul se aduna materializat, intr-o arhiva personala de ganduri, imagini, sunete si obiecte menite sa convearga spre o necesitate de a exprima intr-un mod coerent, complex, o apartenenta, fotografia unei familii ce se cere nu inramata cat parcursa, explicata si imbratisata.

Istoriile private sunt uneori mai interesante decat cele oficiale. Pasionat cititor al istoriilor romantate, in detrimentul celor seci, pline de date si nume, cred cu tarie ca  atunci cand stim de unde venim, putem sa ne facem macar o idee cu privire la directia in care mergem.

O istorie de familie. De fapt, intrepatrunderea unor istorii ale familiilor. Ale acelor familii care au fuzionat pe parcursul deceniilor secolului trecut si poate chiar mai inainte, in masura in care materialul documentar devine disponibil. Un demers "de agrement" dar insotit de seriozitatea cercetarii.

O intreprindere in fapt cu o incarcare afectiva maxima. Un mod sigur de a jalona printre repere, de a te pierde pe stradutele laturalnice ale povestilor de familie si de a reveni pe firul principal al acestora sau de ce nu, de a nascoci, chiar si din necesitate, alte fire.

Introducerea de mai sus incearca sa motiveze un start. Acela de a scrie ceva despre jucatori. Cei de "dincolo" dar si in egala masura, cei de aici. De a sintetiza coerent parcursuri existentiale, de a reface scenarii uitate sau banuite, de a inventa legaturi plauzibile.

De a descoperi lucruri extraordinare sau sensibile. Prilejul de a cunoaste oameni vii, dar si portrete ale celor care au fost, in cursul aventurii de culegere a informatiei. Si de a te intoarce cu intelepciune din Arcadia...