Se implinesc 90 de ani de la nasterea celui care a fost profesorul Radu Florescu, pe care studentii, colaboratorii, prietenii l-au numit adesea cu afectiune si respect Dom Profesor sau Capo.
Si caruia, subsemnatul, ca nepot si fin de botez, avand privilegiul de a fi crescut si sub aripa sa, purtandu-i cu mandrie numele, ii revine sarcina de a-i mentine vie memoria.
Apreciind ca cea mai frumoasa evocare a lui Radu Florescu ii apartine lui Dragomir Popovici, distins colaborator si profesionist (din pacate trecut si el la cele vesnice in urma cu aproximativ 2 ani), redau mai jos textul acestuia:
S-a stins fulgerător cel care a fost Radu Florescu.
S-a născut pe 13.11.1931 într-o distinsă familie de intelectuali, în care tatăl, Grigore Florescu, elev la rândul său al magistrului Vasile Pârvan, a jucat un rol decisiv în formarea viitorului specialist, care astfel s-a îndreptat spre studierea epocii romane şi a celei bizantine.
Studiile universitare le-a urmat la Universitatea Bucureşti, absolvind cursurile Facultăţii de Istorie în 1954, cu o lucrare de licenţă ce avea drept subiect "Agricultura în Dobrogea la începutul stăpânirii romane". Interesul pentru epoca romană avea să fie demonstrat apoi şi de lucrarea de doctorat "Arhitectura militară romană în Dacia şi Scythia Minor".
In 1954 şi-a început cariera de cercetător la Institutul de Istoria Artei iar din 1956 a continuat să lucreze în cadrul Institutului de Arheologie din Bucureşti.
1960 a fost anul în care, în cadrul Direcţiei Monumentelor Istorice a început să-şi dedice eforturile monumentelor şi ocrotirii acestora.
Apoi, din 1964 a activat în cadrul Direcţiei Muzee din Comitetul de Stat pentru Cultura şi Artă iar din 1974, devine director adjunct în Direcţia Monumentelor Istorice.
Anul 1975 a marcat o altă dimensiune a activităţii sale : formarea şi perfecţionarea profesională a muzeografilor din muzeele de istorie în cadrul Centrului de Perfecţionare al C.C.E.S, în calitate de şef al sectorului muzee.
Din anul 1979 a început colaborarea sa cu Institutul de Istoria Artei- Nicolae Grigorescu, Catedra de Muzeologie. Astfel, de-a lungul a numeroşi ani, multe serii de studenţi au beneficiat nu numai de cunoştinţele sale dar şi de sprijinul şi înţelegerea sa permanentă.
După 1990 a fost printre primii care au considerat că este timpul ca şi în domeniul muzeelor să se revină la cursul firesc de care acestea fuseseră îndepărtate aproape o jumătate de secol, nu numai în calitate de preşedinte al Comisiei Naţionale a Muzeelor sau al Comitetului Naţional Român al I.C.O.M., ci în primul rând în calitate de specialist şi profund cunoscător al lumii muzeografilor, al patrimoniului cultural.
A crezut, cum puţini au putut, în muzeu, în locul şi rolul pe care acesta şi slujitorii săi trebuie să-l joace în societate.
Din 1993 şi până în 1996 a fost Director General al Muzeului Naţional de Istorie a României. Aici, în această calitate, a reuşit să-şi imprime viziunea sa asupra rolului şi a modului în care această mare instituţie muzeografică a României trebuia să funcţioneze în noile condiţii.
Într-o înţelegere largă a fenomenelor şi a rolului MUZEULUI, a conturat direcţii viitoare. A explicat în permanenţă şi a dirijat evoluţia lucrurilor spre scopul propus, lăsând fiecăruia loc
pentru contribuţii personale.
Dincolo de datele ce uneori nu spun mult, personalitatea sa a fost cea care defineşte tot ceea ce a făcut. Cu tenacitate a traversat furtunile şi cu înţelepciune bucuriile.
Urcând şi coborând pe valurile vieţii a fost în permanenţă acelaşi, egal cu el însuşi, spirit enciclopedic, egal şi profund interesat, dincolo de date şi evenimente, de oameni, deschis
şi generos adeseori dincolo de limitele înţelegerii multora.
Înţelegând şi iubind a reuşit să păstreze până dincolo de timp prietenii şi să modeleze spirite tinere. I-a înţeles, pe toţi,
acceptându-i aşa cum erau, cu calităţi şi defecte, pentru el prevalând primele, căutând cu înţelepciune să corecteze, gata să sprijine, să ajute, fiind alături de ei şi ideile lor.
Curiozitatea, trăsătură structurală a personalităţii sale, l-a condus spre multe şi variate domenii în care dovedea cunoştinţe ce depăşeau pe mulţi dintre contemporanii săi. A înţeles,
poate mai repede decât mulţi, ce trebuie făcut şi mai ales cum. În permanenţă a fost deschis pentru nou. A deschis căi, a dat sau sugerat soluţii, a încercat să facă. Multe s-au împlinit, altele
ne rămân nouă să le încheiem.
Într-o accepţiune largă, a colaborat cu toţi cei din jurul său, chiar şi atunci când unii dintre ei nu-l înţelegeau sau nu erau capabili să-i fie alături. A încercat să schimbe mentalităţi şi uneori a găsit neprietenii, întotdeauna rămânând egal cu sine şi cu ceilalţi.
Acestei generozităţi sufleteşti i se datorează şi tot ceea ce a făcut la catedră, aproape un sfert de secol şi ce a realizat pentru slujitorii muzeelor, timp de peste trei decenii. Din prea plinul inimii şi sufletului a împărţit tuturor, în permanenţă, cu blândeţe şi înţelepciune.
Secole şi secole maiestuosul fluviu a curs pe lângă Capidava şi fără îndoială că va mai curge în continuare pe lângă ruinele pe care le-a iubit atât, şi el şi părintele său. Două generaţii ale unei familii de arheologi pe care numai moartea le-a despărţit în lumea noastră de ea.
Sufletele lor vor rămâne să o protejeze. Pacea, liniştea şi frumuseţea sunt cele ce străjuiesc bătrâna cetate care a cunoscut o altă viaţă mai bine de o jumătate de veac împreună cu Grigore şi Radu Florescu.
Ştim că ordinea lumii este inexorabilă şi trebuie să ne obişnuim, cu gândul măcar, că suntem trecători în astă lume....
Sper că într-o zi ne vom revedea, acolo, în lumea umbrelor, vizitându-vă ca de atâtea ori, domnule profesor, pe malul Dunării la Capidava, de care nimeni şi nimic nu v-a putut despărţi, acolo, unde sunt sigur că Dumneavoastră veţi fi.
Dragomir Popovici
Mai jos o serie de referinte cu privire la situl arheologic care a reprezentat munca si opera sa de o viata, din pacate astazi grav afectat in urma unor interventii care nu au nici o legatura cu specificul arheologiei promovate de catre Radu Florescu.
.jpg/1280px-Nicolas_Poussin_-_Et_in_Arcadia_ego_(deuxi%C3%A8me_version).jpg)
